Adaptarea copilului când plecați peste hotare. Experiența unei mame moldovence care vă poate fi de folos!

Adaptarea copilului când plecați peste hotare. Experiența unei mame moldovence care vă poate fi de folos!

„Cum mi-am adaptat copilul la București?”, scrie pe blogul său concetățeana noastră Svetlana Matvievici, care a relatat cu lux de amănunte cum și-a ajutat fetița de nici 7 anișori să se deprindă cu viața din capitala României și să nu sufere că s-a despărțit de prietenii și colegii din Republica Moldova.

Vă propunem să vedeți mai jos ce a scris Svetlana pe blogul său orheianca.eu și să puneți în aplicare experiența ei dacă aveți nevoie:

Lia-Anastasia, 8 ani, născută în Orhei, Republica Moldova, mutată la București la vârsta de 6 ani și 9 luni. 

În casă se vorbea foarte des despre noua noastră viață și încercam să vin cu răspunsuri argumentate despre tot ce ni se întâmplă, dar mai ales ce ni se va întâmpla. 

Prima întrebare a fost dacă la școala din București se vorbește tot în română sau va trebui să învețe o altă limbă? (așa cum a făcut un coleg de grădiniță, când s-a mutat în Germania). Când i-am spus că și aici se vorbește limba română, doar că e diferit accentul și sunt mai multe cuvinte noi, pe care le vom învăța împreună, s-a liniștit. 

A doua întrebare tot de școală a fost legată: 

– Mama, cum va spune doamna învățătoare în prima zi de școală? „Bună ziua, dragi copii, aceasta e noua voastră colegă de clasă, Lia-Anastasia, din Moldova.”

 – Nu, mami, voi toți veți fi colegi noi. Așa că nu-ți fă griji la acest capitol. 

Am mai discutat despre istorie, limbă și România Mare, despre faptul că și noi suntem românce, doar că de peste Prut, iar Moldova a fost parte a României acum câțiva ani, că vorbim doar cu accent moldovenesc, nu și altă limbă, că avem tradiții comune și suntem același neam. Ea știe că e mai româncă decât toți românii, pentru că e născută pe 1 decembrie – de Ziua României.

Confortul ei fizic și psihologic a fost pus pe primul plan. Apartamentul în care stăm e la 3 minute de școală, lângă 2 terenuri de joacă și lângă 2 mari parcuri, o zonă perfectă pentru copii. 

Comunicare 

Vorbiți cu copiii voștri despre tot ce se va întâmpla în noua etapă a vieții. Nu lăsați pe ultima sută de metri discuțiile importante. Aflați-le temerile legate de schimbare și încercați să-i ascultați, nu doar auziți. 

În primele săptămâni am mers cu ea la psiholog pentru a o înțelegere mai bine și pentru a putea s-o ajut mai mult în procesul ei de adaptare. Mare mi-a fost mirarea să aflu că unica ei problemă în București este că încă nu are multe amintiri. Așa că am început a colecționa amintiri din București . 

Motivul mutării 

Copilul meu știe că eu sunt îndrăgostită de București și că-mi doresc de mai mult timp să ne mutăm aici. I-am explicat că trebuie să avem o casă a noastră și o viață doar a noastră, pentru că la Orhei e casa bunicii. 

Regulile casei 

O casă nouă vine și cu reguli noi. Primele luni se ascundea în dulap și îi spunea bunicii că „mama e rea, are multe reguli, mă pune să-mi strâng hainele, jucăriile, să fac curat în camera mea etc.” Această etapă cred că a fost cea mai grea. Abia după vreo jumătate de an au început să fie respectate aproape toate regulile. 

Camera ei 

Motivul principal pentru care am ales acest apartament a fost camera copilului. N-am schimbat prea multe în ea, doar am personalizat-o puțin. Lia își adoră camera și e foarte mândră de cum arată. (În Moldova nu avea camera ei separată de a mea.)

Regulile societății

Am învățat împreună să ne adaptăm noului oraș. Pentru ea orice descoperire era ceva wow, iar eu mă bucuram și mă bucur împreună cu ea.

Timpul liber 

În primele luni de viață nouă ne-am tot plimbat prin București, am descoperit locuri noi și așa i-am aflat preferințele. Copilul adoră să se plimbe cu metroul (nu vă spun că am avut zile în care doar asta făceam, ne plimbam cu metroul). Locul ei preferat din București este la Therme și am stabilit de comun acord că cel puțin o dată pe lună vom merge să ne relaxăm. Nu e mare fană a mersului pe jos, dar n-are încotro. Avem atât de multe oportunități în București, chef și bani să avem. 

Împreună 

Acesta a devenit motto-ul nostru, pentru că am fost și suntem mereu împreună. Dacă la început era doar lângă „fusta mamei” și doar de mână, acum mai zburdă și fără mine. Când am înțeles că ea are nevoie de mine non-stop, atunci am pus aproape toate planurile mele pe pauză, pentru a deveni 100% „mama Liei”. M-am înscris în comitetul părintesc la școală, mă implicam în jocurile ei, o ascultam și o ascult în continuare, îi citeam povestea în fiecare seară (acum citește singură) și așa am contribuit la transformarea și adaptarea ei. 

Familia 

Comunicăm zilnic cu oamenii noștri dragi. Lia are un grup pe WhatsApp cu marea ei familie și postează acolo toate noutățile din viața ei. Așa îi simțim mereu lângă sufletul nostru.

În Moldova aveam bunicii aproape și o puteam lăsa cu ei oricând aveam nevoie să plec. Acum e mult mai greu să plec fără ea.

Pentru mine, ca persoană foarte activă social, a fost destul de greu să renunț la aproape toate activitățile mele, pentru binele copilului, dar nu regret nicio secundă că am făcut această investiție inestimabilă – timpul. I-am dedicat timpul meu și asta e cea mai mare realizare de până acum, la București.  Voi avea tot timpul din lume să excelez pe plan profesional, dar mai întâi am ales să pun la punct planul personal.

Sfatul meu pentru toate mamele care se vor muta în altă parte împreună cu copiii, dedicați-vă primele luni pentru adaptarea lor, acel timp prețios de la începutul schimbării nu valorează nici cât toate joburile din lume. 

Cu cât mai bine va fi replantată rădăcina, cu atât mai repede va înmuguri și va înflori.

Bucureștiul e un oraș plin de oportunități, un oraș unde copiii se simt mai dezinhibați, au infrastructură în parcuri, multe terenuri de joacă și acel sentiment de libertate. 

Copiii de aici sunt mai prietenoși, mai dezinhibați, mai curajoși și mai veseli. Lia și-a făcut câțiva prieteni și e tare mândră de ei. Iar dovada că s-a adaptat a fost petrecerea de la ziua ei, unde a invitat 16 copii. Toți o îmbrățișau, o pupau și se distrau atât de frumos toți, împreună. 

Am avut parte de multă deschidere din partea mămicilor de aici și pentru asta vreau să le mulțumesc. 

Ea are mare potențial, iar mediul în care ne aflăm acum contribuie enorm la dezvoltarea ei. Eu doar încerc să-i ofer tot de ce are nevoie pentru a fi fericită.

Copilul are nevoie de iubire, joacă și mâncare, în cantități industriale.

Nu vreau să fiu o mamă ideală, vreau doar să fiu o mamă bună pentru copilul meu, chiar dacă asta înseamnă să fiu uneori „o mamă rea”. Nu vreau mila celor din jur pentru faptul că sunt o „mamă singură” la București, vreau doar să fiu acceptată și apreciată, poate uneori și susținută.

Ea știe că toată lumea o iubește și că are o familie mare (noi două la București + tatăl ei la Chișinău + bunicii + unchiul Vasile + pisicile), are 4 case și este bogată. După ani de discuții, copilul privește normal situația în care ne aflăm și știe că noi suntem o familie specială, interesantă și fericită.

Când mi-a spus că e cel mai fericit copil de pe lume, am plâns și i-am spus că asta mă face să fiu cea mai fericită mamă din lume.

Iar când mi-a spus în iarna asta, când ne aflam în Moldova, că îi este dor de casa noastră de la București, am înțeles că procesul ei de adaptare s-a încheiat cu succes.

 

Foto: orheianca.eu; facebook.com/orheianca

Adaugă comentariu