Odoraș.

Odoraș.

Linex

Cum învățăm copilul să fie punctual?

Ai întârziat la un eveniment pentru că ai fost nevoit să-ți aștepți copilul până când a terminat cu îmbrăcatul și întreaga toaletă? Și din păcate nu este singura dată când se întâmplă acest lucru.

A întârzia pare a fi un obicei adoptat atât de fetițe cât și de băieței. A fi punctual este o caracteristică de personalitate care se educă în timp. Copiilor, în special, le poate fi foarte greu să  se organizeze pentru că au multe preocupări sociale, dar și mai multe responsabilități cărora trebuie să le facă față.

Dacă copilul tău întârzie atât la școală, cât și cu ocazia altor evenimente, poate ar fi bine să ții cont de câteva sfaturi, sugestii, pe care ți le oferă cu drag frații Egor și Gleb Ivanov. Ei le-au implementat cu succes în practica lor și sunt foarte punctuali. Iar datorită bunei organizări reușesc să facă toate activitățile planificate pentru o singură zi.

 

 

Egor și Gleb Ivanov sunt întâi de toate doi copii foarte educați și ascultători. Mama natură i-a înzestrat nu doar cu o înfățișare fizică deosebită, dar și o inteligență pe măsura așteptărilor fiecărui părinte.

 

Ambii își fac studiile la Liceul Tehnologic „B. Z. Herțli”. Egor este clasa a IV-a, iar Gleb merge în clasa întâi. Lecțiile de sport băieții le fac la același club sportiv, practică polo pe apă. Au multe activități în comun, de aceea pentru a le reuși bine pe toate,  au fost educați să fie disciplinați și punctuali.

 

Egor a reușit deja să finiseze Școala de Modelling. Este foarte solicitat la diferite prezentări de modă, ședințe foto și pentru toate găsește loc în programul său. Chiar și pentru a studia intens limba engleză.

 

Gleb, deși are doar 7 anișori împliniți recent, nu cedează în fața fratelui mai mare. Pe lângă polo pe apă el reușește să meargă și la Dziudo și este mare amator să recite poezii!

 

 

 

 

Share:

Bunele maniere pentru copii