Odoraș.

Odoraș.

Sensimyl

Studiu: Femeile însărcinate vaccinate împotriva Covid-19 ar putea transmite protecția copiilor lor

Studiu: Femeile însărcinate vaccinate împotriva Covid-19 ar putea transmite protecția copiilor lor

Vaccinarea împotriva Covid-19 a gravidelor ar putea oferi protecție copiilor, arată un studiu preliminar realizat în Israel.

Potrivit cercetării efectuate în luna februarie, au fost detectați anticorpi la toate cele 20 de femei cărora li s-au administrat ambele doze ale vaccinului Pfizer/BioNTech în al treilea trimestru de sarcină și la nou-născuți, prin transfer placentar.

„Constatările noastre subliniază faptul că vaccinarea femeilor gravide poate oferi protecţie maternă şi neonatală împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2”, se arată în studiul preliminar.

Autorii studiului au făcut menţiuni asupra dimensiunii reduse a studiului şi au precizat că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a se evalua efectul vaccinării în diferite stadii ale sarcinii, dar şi siguranţa şi eficacitatea diferitelor vaccinuri disponibile în prezent.

Pfizer Inc şi BioNTech SE au anunţat luna trecută că au iniţiat un studiu internaţional efectuat pe un număr de 4.000 de voluntari pentru a se evalua siguranţa şi eficacitatea vaccinului COVID-19 la femeile însărcinate sănătoase. Studiul clinic va evalua, de asemenea, dacă femeile gravide vaccinate transferă anticorpi cu rol de protecţie copiilor lor.

Un alt studiu, realizat în Statele Unite, care a fost anunţat săptămâna trecută şi aşteaptă, de asemenea, evaluarea altor cercetători, a constatat că anticorpii induşi la femeile însărcinate după administrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 bazate pe ARN mesager (ARNm), cum ar fi Pfizer/BioNTech şi Moderna, au fost transferaţi copiilor prin placentă sau lapte matern.

O femeie vaccinată cu prima doză Moderna a născut un bebeluș cu anticorpi împotriva COVID-19

O femeie care a primit prima doză de vaccin în luna ianuarie, când era însărcinată în 36 de săptămâni, a dat naștere unei fetițe cu anticorpi Covid-19, susțin doi medici pediatri din Florida.

Cei doi susțin că au fost detectați anticorpi împotriva COVID-19 în sângele din cordonul ombilical al nou-născutului după ce mama fusese vaccinată cu serul companiei Moderna.

Cercetătorii au analizat sângele din cordonul ombilical al bebelușului și au stabilit că anticorpii „au fost detectați la momentul nașterii”. Astfel, există potențial de protecție și reducere a riscului de infecție cu COVID-19 datorită vaccinării mamei.

Potrivit sursei citate, sunt necesare verificări amănunțite pentru a stabili în mod precis dacă sugarii sunt protejați de acești anticorpi.

Sursa: digi24.ro

 

 

Share:

Articole recomandate