Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

8 moduri de a ajuta, cu adevărat, o proaspătă mămică

8 moduri de a ajuta, cu adevărat, o proaspătă mămică

Dacă ai o prietenă, o soră sau o rudă apropiată care tocmai a născut, probabil că vrei să o ajuți, dar nu știi exact cum. Este foarte important să sprijni proaspăta mămică, mai ales dacă îți este o persoană destul de apropiată, scrie suntmamica.ro

Cum ajutăm, totuși, o mamă care abia a născut și care are nevoie, cu adevărat, de noi?

Stai cu bebelușul, în timp ce ea se odihnește. Proaspetele mămici au nenumărate nopți fără somn, așa că ele au nevoie să se odihnească.

Ajut-o la curățenie sau angajează un echipaj de curățenie. Nimic nu este mai plăcut decât să ai o casă curată și îngrijită, însă trebuie să ai și timp pentru a face acest lucru. Mămicile de bebeluși își dedică tot timpul pentru îngrijirea micuților, așa că, în calitate de prietenă, ai putea să-i oferi puțin ajutor.

Scoate-o în oraș la o cafea, chiar și pentru 20 de minute. Proaspetele mămici au nevoie și de timp pentru ele. O cafea la cel mai apropiat local de casa ei este întotdeauna o idee bună.

Adu-i mâncare. Fie că o pregătești tu sau o comanzi, faptul că vii cu mâncare la proaspăta mămică nu poate fi decât un mare ajutor pentru ea. Fiind ocupată cu bebelușul, nu prea mai are timp de gătit.

Petrece timp cu ea. După naștere, majoritatea oamenilor vor să vadă bebelușul, dar să nu uităm că și mămica are nevoie de atenție. 

Încurajeaz-o. Spune-i că este o mamă minunată și că se descurcă foarte bine în noul rol de mămică.

Oferă-i mici daruri. O floare, o cafea sau ceva dulce. Orice mică atenție va aduce un zâmbet larg pe fața proaspetei mămici.

Spune-i că este frumoasă. După naștere, mămicile au nevoie de vorbe frumoase. Corpul unei mame a suferit modificări în timpul sarcinii și acum, după naștere, orice mămică are nevoie să audă că încă este frumoasă.

Share:

Articole recomandate