Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

10-20 la sută din femeile care au născut suferă de depresie postnatală

10-20 la sută din femeile care au născut suferă de depresie postnatală

Toxicoză, amețeli, greață, pofte dintre cele mai neobișnuite – sunt doar câteva schimbări care intervin în viața unei femei însărcinate și cu care se obișnuiesc cei din preajma viitoarelor mămici. Mai este însă un „ingredient” al perioadei de sarcină care este mai puțin cunoscut sau, mai bine zis, mai puțin acceptat de mulți dintre noi. Este vorba despre depresia postnatală care de multe ori se manifestă anume după ce femeia a născut.

Care sunt cauzele acestei depresii, cum se manifestă, cine este predispus la o asemenea stare? La aceste întrebări a răspuns Ana Josan, medic obstetrician-ginecolog la Spitalul Internațional Medpark, în cadrul festivalului gravidelor, organizat recent de Odoraș.

Depresia postnatală apare la 10-20% din femeile care au născut. Ea este determinată, adesea, de următorii factori: scăderea bruscă a nivelului hormonului tiroidian și a hormonilor feminini (estrogen și progesteron), stări depresive anterioare, istoric familial de depresie, problemele care apar în timpul alăptării. De asemenea, în grupul de risc mai intră femeile care fumează, au o sarcină nedorită sau neplanificată, nu sunt susținute de către partenerul de viață și alți membri ai familiei, nu simt afecțiune în timpul travaliului, se confruntă cu probleme financiare etc.

O femeie care se confruntă cu depresia postnatală poate fi recunoscută după următoarele stări: tristețe, pierderea interesului față de bebeluș și propria sănătate, probleme de concentrare, agitație, senzație de oboseală exagerată, crizele frecvente de plâns, frica de a rămâne singură cu micuțul, tulburări ale somnului și poftei de mâncare, iritabilitatea „din senin”. De asemenea, s-ar putea întâmpla ca din cauza depresiei, tânăra mămică să aibă gânduri de suicid.

Bebeluşii mamelor depresive tind să fie puţin ataşaţi de mamele lor şi să fie mai lenţi în învățarea limbajului, a comportamentelor specifice vârstei şi dezvoltarea mentală.

De obicei, starea depresivă a tinerei mămici dispare în primele săptămâni de după naștere, însă uneori poate dura și până la o jumătate de an. În această perioadă, femeia are nevoie de multă afecțiune, susținere și înțelegere din partea celor dragi. Totodată, ea poate fi ajutată de către medicul ginecolog și psiholog.

Ana Josan menționează că stările depresive pot fi depistate cu ajutorul unor teste online, elaborate de mai mulți medici specialiști. Astfel, o mămică trebuie să răspundă cât mai sincer la un set de întrebări. Dacă acumulează mai puțin de 10 puncte, poate să se liniștească. Dacă însă e vorba de mai mult de 10 puncte, ea are nevoie de ajutor.

Medicul de la Medpark a vorbit și despre necesitatea instituirii unui screening prenatal pentru depistarea femeilor cu risc de dezvoltare a acestei afecţiuni, ca ele să fie monitorizate în primele luni dupã naştere. Această procedură ar trebui acordată de toate instituțiile medicale, fie în perioada de planificare a sarcinii, fie atunci când femeia este deja însărcinată. În Moldova însă nu se practică această procedură.

Dacă unii oameni cred că starea de depresie postnatală este un moft al femeii, atunci medicii susțin că această stare nu trebuie neglijată. Trebuie stabiliți factorii de risc, iar femeia – susținută, protejată și asigurată cu afecțiune.

Ana Josan s-a referit la practica medicilor din Canada. Când aceștia depistează o femeie în stare de depresie, o cheamă la ei, împreună cu bebelușul și îi oferă posibilitatea să-și îndeplinească cel puțin o dorință: să comunice cu o persoană care o va înțelege și nu o va condamna pentru problemele care o macină, să meargă la cumpărături, să participe la vreun eveniment dedicat femeilor etc. În toată această perioadă, bebelușul rămâne în grija personalului medical.

Unele studii ajung la concluzia că depresia postnatală nu este o tulburare psihică propriu zisă, ci este o urmare a unor condiţii de nesecurizare materială şi afectivă a mamei. Ajutând mai mult proaspăta mamă să treacă peste aceste anxietăți, printr-un puternic suport afectiv, moral şi chiar material al întregii familii, dar mai ales al partenerului de viaţă, simptomatologia depresiei posnatale se poate remite foarte rapid. Fără tratament, depresia postnatală poate dura aproximativ 7 luni, dar poate continua și peste un an.

Tratamentul prompt este important atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât recuperarea este mai rapidă, scăzând şansele de repetare a depresiei şi dezvoltarea copilului este mai puţin afectată de boala mamei. 

Foto: dan.raica.ro

Share:

Articole recomandate