Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Laura Cosoi: Se pune o presiune prea mare pe mame, toată lumea întreabă dacă îți alăptezi copilul sau nu, dacă dormi cu el sau nu

Laura Cosoi: Se pune o presiune prea mare pe mame, toată lumea întreabă dacă îți alăptezi copilul sau nu, dacă dormi cu el sau nu

Laura Cosoi a scris pe blogul său un material despre cele mai principale alimente pe care le consumă în perioada alăptării. Mămica este de părere că o alimentație potrivită în perioada alăptării este cheia bunei dezvoltări a copilului. De asemenea, vedeta susține că în prezent se pune o presiune prea mare pe mame, care sunt atacate emoțional și verbal.

Iată că au trecut deja aproape 9 luni de când o alăptez pe Vera și, pentru că foarte multe mămici m-au întrebat ce mănânc când alăptez, m-am hotărât să povestesc aici, pe blog, despre cum am trecut noi și prin experiența aceasta.

Recunosc, multă vreme nu mi-a venit să abordez subiectul, pentru că am impresia că se discută prea mult despre lucruri atât de firești, de naturale, cum ar fi alăptarea și se pune o presiune prea mare pe mame. Când toată lumea întreabă dacă îți alăptezi copilul sau nu, dacă dormi cu el sau nu, dacă îi dai să mănânce cutare aliment la 5 luni sau la 6, poți să te simți stresată de toată presiunea asta și uiți să trăiești firesc. Așa că eu nu-mi propun să spun cum e mai bine să se procedeze cu alăptarea, ci cum decurge la noi. Până la urmă, dacă medicul constată că bebelușului îi merge bine înseamnă că facem ce trebuie, nu?

Ce am mâncat cât am alăptat-o pe Vera

Cum spuneam, o alăptez deja pe Vera de aproape 9 luni, iar acum suntem în plin proces cu diversificare. Însă nu mă gândesc să o înțarc, cel puțin deocamdată. Știu că va veni timpul pentru așa ceva, dar în momentul ăsta nu e pregătită niciuna dintre noi.

Eu am grijă în general la alimentație așa că alăptarea nu mi-a ridicat cine știe ce provocări de natură culinară. Am grijă să mănânc variat, din toate grupele de alimente, să beau multe lichide și să mă odihnesc atât cât se poate cu un copil mic și altul cu puțin mai mare. Cât o alăptez pe Vera am grijă să nu-mi lipsească din farfurie:

Carne de vită, pui sau curcan (mai rar ce-i drept pentru că aș vrea să scot din alimentație carnea cât de curând);

Ouă și pește;

Fructe și legume;

Orez integral și paste;

Cereale și semințe.

Asta înseamnă că am în alimentație tot ce-mi trebuie: vitamine, minerale, fibre, carbohidrați și proteine. Sunt însă și unele alimente mai „controversate”, precum cafeaua sau laptele. Eu am băut însă și cafea după ce am alăptat și apoi am băut apă multă, care mă ajută să am și energie. Și am băut și lapte. Dimineața mi-e poftă uneori de lapte cu fulgi de ovăz. I-am mâncat fără restricții, iar Vera nu a avut nimic.

Bineînțeles, evit alimentele care m-ar putea balona sau gust puțin din ele. Dacă mi-e poftă de o salată cu quinoa sau de supă de linte știu că m-ar putea balona în cantitate mai mare. Dar dacă mănânc un pic nu se întâmplă nimic rău. Ca să concluzionez, pot să spun că mănânc aproape orice, cu atenție la ce m-ar putea balona. Iar până acum totul a fost ok. Știi cum se spune, dacă nu-ți faci mari probleme, ai mai multe șanse să nici nu apară. Asta a fost cazul nostru.

Cum a decurs alăptarea pentru Vera

Verei i-a mers foarte bine în perioada de alăptare. Nu a avut colici absolut deloc, dar e adevărat că am avut grijă că de fiecare dată să elimine aerul. Ia în greutate normal și se bucură de fiecare masă la sân. Tocmai în punctul ăsta am eu unele neliniști.

Mă uit la ea cât de mult îi place când e la pieptul meu. Se frământă toată, mă strânge, dă din piciorușe, ce să mai zic? E fericită și mulțumită de parcă toată lumea ar fi a ei. Mă gândeam odată că nu sunt pregătită să o înțarc, dar teama mi-e că ea nu e nici pe departe. Pe la aproape 9 luni, Rita a renunțat la alăptat, dar cu Vera nu știu cum va fi.

E drept că alăptarea creează o conexiune specială între mamă și copil. Alăptarea echilibrează mama, iar copilul e foarte liniștit la sân. Iar în cazul Verei lucrul asta e mai mult ca evident. Știu că va veni și momentul când va trebui să o înțarc, e firesc, dar cred că dacă ar fi să o întreb acum pe ea, am putea să o ținem așa până face 10 ani!

Acum, suntem în plină perioadă de diversificare și sper că lucrul ăsta să-i schimbe un pic percepția. Descoperă o lume nouă de gusturi, care în timp probabil o va face să uite de laptele de la sân. Revin cât de curând la tine să-ți povestesc cum am traversat până acum perioada diversificării!

Cum ai gestionat alimentația ta în perioada alăptării?

Sursa: lauracosoi.ro

 

 

Share:

Articole recomandate