Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Cum au gestionat Adela Popescu și Radu Vâlcan momentele dificile în relație

Cum au gestionat Adela Popescu și Radu Vâlcan momentele dificile în relație

Cum au gestionat Adela Popescu și Radu Vâlcan momentele dificile în relație. Formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbizul românesc, însă nici ei nu au fost scutiți de momente dificile, precum se întâmplă în orice relație. Dar cred în fidelitate absolută și că pot rezolva orice comunicând. Adela și Radu ne-au vorbit deschis despre ce se întâmplă în relația lor și cum depășesc perioadele stresante, scrie viva.ro

„Am avut perioade în care nu a mai fost timp de pupicul de noapte bună, asta pentru ca eu adormeam cu doi copii pe mine şi Radu cu celălalt. Deci, da, sunt momente când atenţia noastră toată nu are cum să mai fie îndreptată unul către celălalt, dar e normal, cred, să fie aşa. Însă, când simţim că se prelungeste starea, ieşim la o cină, deschidem un prosecco, povestim despre ce ne doare şi reușim să ne reconectăm”, menționează Adela Popescu.

„Este evident că în viața fiecărui cuplu există discuții, mai mari sau mai mici. Nici noi nu facem excepție. Dar niciodată nu s-a ajuns în punctul în care ne-am fi putut gândi că nu există ieșire din situația respectivă. Și asta, pentru că ne cunoaștem suficient de bine încât să știm cum să gestionăm momentul. Dar, cum spuneam, trebuie să existe o bază solidă. Ceea ce, din fericire, în cazul nostru a rămas la fel”, adaugă Radu Vâlcan.

A existat vreodată gelozie, cu adevărat, în relația voastră? Chiar, ce relație aveți fiecare cu telefonul celuilalt?

Radu: „Niciodată nu am fost provocat din punctul ăsta de vedere. Poate că gelozia are rolul și însemnătea firești într-o relație, cât timp totul este constructiv. Telefoanele noastre sunt la comun. În sensul că ne știm parolele reciproc. N-avem nimic de ascuns. Avem grijă să le schimbăm doar în momentul în care le învaţă şi copiii”. (zâmbește)

 

 

Share:

Articole recomandate