Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Actrița Teresa Palmer a alăptat aproape 8 ani încontinuu: Nu mi-a plăcut tot timpul să fac asta

Actrița Teresa Palmer a alăptat aproape 8 ani încontinuu: Nu mi-a plăcut tot timpul să fac asta

Teresa Palmer, actrița australiancă în vârstă de 35 de ani, a declarat că și-a alăptat cei 3 copii încontinuu, iar acum este din nou însărcinată și urmează să devină mămică pentru a patra oară.

„Astăzi este ziua 2728 de alăptare. Am alăptat din 17 februarie 2014, când s-a născut primul meu fiu”, a scris ea pe Instagram. „L-am alăptat pe primul copil până la sarcina celui de-al doilea fiu al meu, apoi i-am alăptat pe amândoi, în tandem, timp de un an. Am continuat apoi să-l alăptez pe cel de-al doilea copil până la sarcina fiicei mele. Acum îmi alăptez fiica în timpul celei de-a patra sarcini și voi trece la a treia experiență de îngrijire în tandem, în câteva săptămâni.”

Teresa Palmer, mămica lui Bodhi – 7 ani, Forest – 4 ani, Poet – 2 ani și soția lui Mark Webber, a recunoscut că nu i-a plăcut tot timpul să alăpteze: „În unele zile sunt complet epuizată și îmi vreau doar corpul înapoi. În alte zile stau într-un loc și mă gândesc la profunda recunoștință pe care o am și mă bucur de experiența cu alăptarea, pe care o trăiesc cu copiii mei.”

Palmer a spus că este conștientă de faptul că multe dintre mămici nu pot alăpta și se simte norocoasă că ea se numără printre mămicile care au putut să alăpteze.

„Am fost suficient de privilegiată să pot alăpta, nu toate mamele reușesc acest lucru. Cunosc multe femei care au încercat să alăpteze, dar nu au reușit și au suferit din cauza asta. Sper că alte femei care doresc să alăpteze să o poată face fără să se teamă că oamenii le vor judeca. Este incredibil să ne gândim că aceste dezbateri și conversații dăunătoare încă se desfășoară. Să sperăm că ne îndreptăm spre schimbări”, a adăugat ea.

Sursa: suntmamica.ro

Share:

Articole recomandate