10 expresii traumatizante despre bătaie. Renunță la „unde dă mama crește” și educă-ți copilul cu iubire

10 expresii traumatizante despre bătaie. Renunță la „unde dă mama crește” și educă-ți copilul cu iubire

Ai crescut cu ele și le-ai auzit de sute de ori. Ți s-a spus că „bătaia e rupă din Rai”. Pentru binele tău, al copilului tău și al copiilor lui, înlocuiește violența cu blândețe, pentru că tot ceea ce ai auzit în copilărie despre beneficiile bătăii este fals și degradant, scrie totuldespremame.ro

Falsa motivație biblică: „Bătaia e ruptă din Rai”

Raiul e un loc al bunătății, al fericirii fără de sfârșit, în care actele de violență nu există. Băiata nu e ruptă din Rai, e ruptă dintr-o acută lipsă de educație, dintr-o proastă creștere, dintr-o lipsă de empatie față de sentimentele celei mai fragile ființe umane: copilul.

Copiii noștri au dreptul și merită să crească într-o lume fără violență și asta trebuie să înțeleagă încă din cei șapte ani de acasă. Dacă aici este bătut și i se va spune că este normal, că e divin chiar, va accepta cu ușurință și alte palme: ți-ar plăcea ca fiica ta să fie bătută de soț, ca să continue „Raiul” de acasă? Ți-ar plăcea ca fiul tău să fie înghesuit pe holurile școlii de golanii care au fost crescuți într-o și mai mare „bătaie dumnezeiască”?

Imaginează-ți o societate în care copiii n-au auzit nicio expresie despre bătaie, despre „beneficiile” acesteia! Eu într-o astfel de lume aș vrea să crească băiatul meu sau măcar nepoții mei.

Cel mai bizar grad de rudenie: „O mamă de bătaie soră cu moartea”

Cred că doar în limba română se poate întâlni o asemenea asociere. Ai luat vreodată la bani mărunți expresia asta: te-ai gândit vreodată cât de periculoasă este asocierea acestor cuvinte? Cum să pui cuvântul „mamă”, care e aproape sfânt, lângă cuvântul „bătaie” și, mai ales cum i-ai putea spune copilului tău că acea lovitură va fi aproape mortală?

Ce poate înțelege un copil de câțiva ani când mama lui, centrul universului, îl amenință cu asemenea vorbe? Va crește cu teama în suflet că oamenii care-l iubesc îi pot face rău, va avea mereu o lipsă de încredere în sentimentele celor din jur, mai ales a celor pe care-i iubește, se va teme pentru viața lui, pentru că atunci când era mic i s-a tot repetat că viața îi este în pericol în propria-i familie.

Copilul absoarbe ca un burete tot ce aude și își proiectează valorile în funcție de informațiile culese din jurul său, iar răul făcut cu o astfel de expresie nu poate fi reparat ușor.

Cea mai penibilă explicație motivațională: „Îți dau una, să ai de ce plânge”

Ți s-a întâmplat vreodată, copil fiind, să plângi pentru că ai o durere lăuntrică și să fii acuzat/ă că plângi degeaba? Mai mult, să fii amenințat/ă cu „îți dau una ca să ai de ce plânge”? Asta pentru că generații la rând au crezut că doar o durere fizică ne poate face să plângem.

În trecut și, din păcate, și astăzi, oamenii ignoră durerile sufletului: neîmplinirile, neajunsurile, emoțiile negative, frustrările, lipsa de încredere sine. Nu duce greșeala aceasta mai departe, nu te mai gândi că un copil plânge degeaba sau doar ca să enerveze pe tine. Dacă un copil plânge, cu siguranță că are un motiv și, cel mai adesea, este de natură emoțională.

Dacă „servești” în acele momente o astfel de expresie, se va închide în sine. Da, de iubit te va iubi în continuare, dar nu va mai avea încredere în tine, nu-ți va mai spune secretele lui, nu-ți va mai împărtăși durerile.

Minciuna supremă: „Unde dă mama, crește”

De ce i-ai spune copilului tău așa ceva? De ce l-ai minți? De ce să dai? De ce să-i crească o anumită parte a corpului? De ce ar fi bine asta? De ce să-l faci să-și dorească să fie lovit ca să crească mare? În primii ani de viață, gândirea unui copil este legată de concret, el crede exact ceea ce îi spui. Pentru copil, părinții sunt primul și cel mai important model comportamental, iar ceea ce vede în familie va aplica în propria viață. Cu cât crește, cu atât va fi mai greu să renunți la tiparele violenței și să îndrepți lucrurile.

Varianta culinară a violenței: „Mănânci bătaie”

Expresiile despre bătaie în limbajul românilor au diverse conotații, așa cum vei vedea și mai jos. Una dintre ele este cea culinară: „dacă nu faci cutare lucru, mănânci bătaie”, „dacă ieși din cuvântul meu, mănânci bătaie”, „dacă nu mănânci tot din farfurie, mănânci bătaie”!

Îți sună cunoscut amestecul acesta de violență cu un verb care ar trebui legat strict de alimentație? De unde le-o fi venit românilor o asemenea asociere? Poate din foametea anilor de război, în care lipsurile erau la ordinea zilei. Copilul trebuie să asocieze încă din primii ani de viață corect acțiunile cu denumirile lor. „A mânca” trebuie strict legat strict de alimente (sănătoase), nu de violența părinților care nu-și pot controla emoțiile!

Umilința supremă: „Dă-ți singur două palme!”

Am auzit mame folosind expresia aceasta și, de multe ori, în public, ceea ce este și mai dureros pentru copil. Nu ajunge că-l lovește frecvent „ca să fie cuminte”, „ca să știe de frică”, ca să-i arate ea cine e șeful, vrea să treacă la nivelul următor: umilirea în public.

Dintr-o asemenea suferință, nimeni nu învață nimic bun. Îndemnul la auto-mutilare, auto-pedepsire nu poate fi decât acțiunea unui părinte care a crescut într-un mod asemănător. Dar aceasta nu mai este o scuză pentru un adult al anilor 2000, care are la dispoziție atât de multe surse de informare.

Psihologia inversă: „O vorbă doare mai mult decât o palmă”

Expresia aceasta despre băiate este printre cele mai rele. De ce? Este un șantaj emoțional, un abuz, o scuză pentru violența fizică și cea de limbaj. „Îți vorbesc urât? Hai, lasă, că doar nu te-am bătut! Te bat? Zi mersi că nu te-am înjurat, că o vorbă se uită mai greu!…”

Condiționarea verbal-comportamentală: „Gura bate fundul”

„Dacă nu spui ce-mi convine mie, ce consider eu că e corect pe lume asta, vei fi bătut pentru vorbele tale.” Sau, altfel spus: „Tu ești de vină că te bat, nu eu. Eu doar te pedepsesc pentru că ai greșit”- Asta înțelege un copil când părintele îi adresează această expresie despre bătaie. Crește ani la rând cu sentimentul vinei, care nici măcar nu este a lui. Consideră cumva justificată acțiunea părintelui de a-l lovi, pentru că el, copilul, a depășit o graniță impusă în mod nedrept, pentru că asta i s-a spus de la început: gura (ta) e cea care bate (cu mâna mea) fundul (tău).

Dar violența naște violență, iar un copil agresat poate fi un viitor agresor. De asemenea, un copil agresat nu va putea iubi, nu va avea încredere în oameni, nu va ști cum să-și iubească propriii copii.

Pedeapsa divină: „Vezi ce faci că te bate Dumnezeu!”

Îl duci la biserică să-l împărtășești la zile mari, apoi îl înveți că Dumnezeu îl vede și-l „bate” pentru faptele și vorbele sale. Îi spui să-și spună rugăciunea la culcare și dimineața îl avertizezi că Dumnezeu e cu ochii pe el și, dacă o comite va avea parte de o pedeapsă divină. Ei bine, îi transmiți un mesaj cât se poate de eronat. În primul rând, pentru că orice bun creștin știe că Dumnezeu înseamnă iubire, iertare și bunătate fără limite și nu ne pedepsește pentru faptele noastre ci noi, singuri, suportăm acțiunile propriilor alegeri.

În al doilea rând, încalci unul dintre principiile de bază ale parentingului: îți ameninți copilul. Mai mult, îi condiționezi iubirea și apelezi la divinitate atunci când nu mai ai argumente, când n-a funcționat teroarea personală, când ești neputincios în fața propriilor greșeli făcute în educația copilului tău.

Dacă mergi pe mâna religiei, lasă-l pe copil să știe că Dumnezeu e bun și nu-i bate pe oameni dacă scapă o cană pe jos. Mai bine explică-i celui mic legătura dintre fapte și urmări, despre asumarea responsabilității, despre faptul că orice om greșește și că o greșeală poate fi iertată și îndreptată.

Adaugă comentariu