Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

Show-urile pentru copii care îmbină distracția cu educația

Show-urile pentru copii care îmbină distracția cu educația

Îi plac copiii, și după mulți ani de instruire preșcolară într-o grădiniță din capitală, s-a reprofilat și a început să facă ceea ce crede că o reprezintă mai bine – să distreze copiii la cele mai importante evenimente din copilăria lor. Îi spune Zinaida Alexa, dar toți o cunosc drept Ciufulica, cea care împreună cu alți eroi, aduce zâmbetul pe buzele celor mici. Unde și când s-a născut ideea, prin ce sunt ei mai buni decât alții și ce proiecte vor să lanseze în această toamnă, aflați din articolul de mai jos.

Până să se nască Proiectul „Ciufulica” eram educatoare la una dintre grădinițele din capitală. Într-o zi am pregătit un mini program pentru un copil din grupa mea, care a stârnit atâta entuziasm în ochii celor mici, încât nici eu nu m-am așteptat. Am ornat sala cu baloane, am pregătit un program mai special, în care am ținut cont de toate preferințele și pasiunile copilului... Ceva spontan, dar care a fost asemenea unei piste de lansare.

Au urmat și alte zile de naștere ale altor copii din grupa mea. Cert este că pentru fiecare copil organizam petreceri total diferite de cele precedente. Apoi, am fost invitată să distrez copii în afara grădiniței, la o onomastica unui copilaș… Așa a apărut „Ciufulica”.  

Evenimentele despre care povestesc s-au întâmplat acum cinci ani, timp în care am organizat, am distrat și am lăsat amintiri frumoase pentru sute de omagiați. Mai mult chiar, sunt copii care repetat, de cinci ani de zile mă invită la sărbătorile lor. Între timp, mi s-au alăturat și alți entuziaști, care îi întruchipează pe Minnie și Mickey Mouse, Pepi Ciorap Lung, Piratul, Omul Păianjen, Fetița Romanița, Mașa și Ursul, îngerașii, care au dat naștere „Clubului Ciufulica”. 

Pentru a fi un clovn bun, cred că e suficientă dragostea pe care o ai pentru copii, fără a avea și mari abilități actoricești. Cel puțin în cazul meu așa este. Pentru că copiii nu iubesc și nu tolerează falsul. Spre exemplu, atunci când mă întâlnesc cu copiii în afara clubului (mă deplasez cu transportul public, sunt la cumpărături etc.) și nu sunt Clovnul „Ciufulica”, ci o oarecare Zinaida Alexa, copiii îmi zâmbesc și vin la mine, iar părinții se minunează și îmi spun că odorașii lor zâmbesc rar și nu oricui, mai ales unor persoane străine. 

Cu ce vine nou „Ciufulica” pe piață? Cu programe educative, nu doar distractive pentru copii. Spre exemplu prin programul „Învățăm prin joc” copiii exersează să numere. Eroina este Pepi Ciorap Lung, care precum știm este un personaj mai neorganizat. Așa că, împreună cu copiii, participăm la „educația ei” - o învățăm a număra, îi explicăm care sunt formulele de politețe, cum trebuie să se comporte în societate etc. Copiii sunt foarte receptivi și o ajută pe Pepi să se transforme într-o fetiță exemplară, fapt pentru care aceasta din urmă primește un cadou. Astfel, cei mici învață că pentru faptele frumoase, pot fi lăudați și desigur, remunerați. Cam aceeași idee educativă o folosim și în proiectul cu Mașa și Ursul, unde eu împreună cu toți copiii o învățăm pe Mașa să asculte de Urs.

De când s-a născut “Ciufulica” vin la grădinițe, doar pentru a organiza petreceri sau zile de naștere, dar deseori întâlnesc părinți și foști discipoli care spun că mă țin minte și le este dor de mine.       

Concurența pe piață este una destul de mare, dar feedback-urile pe care le primim de la clienți ne-au dus la ideea: calitatea câștigă cantitatea. Suntem îndelung aplaudați la zile de naștere, cumetrii, nunți și alte evenimente. De curând am lansat un serviciu nou – livrări-surpriză cu personajele noastre, la diferite evenimente, cu cadouri variate personalizate. Aducem zâmbetul pe buze atât prin prezența noastră, cât și datorită darurilor pe care le primesc prin intermediul nostru de la cei dragi . Recent, am lansat imnul muzical al Clubului „Ciufulica”, iar începând cu luna noiembrie, sperăm să îi întâlnim pe toți copilașii în căsuța noastră, unde îi așteaptă multe surprize și evenimente de neuitat.    

Găsiți Clubul Ciufulica pe facebook AICI sau la telefon 0602 27 927

Foto: Arhiva personală; Odoras.md

Share:

Articole recomandate