Acerumen

Teama copilului de a încerca alimente noi - cum o putem gestiona

Teama copilului de a încerca alimente noi - cum o putem gestiona

Perioada în care începe diversificarea alimentației la bebeluși este un motiv de panică pentru părinți. Nu știi cum va primi micuțul gusturile noi, nu știi cum veți face față colicilor. Și, cu toate astea, trece, pentru că micuțul încă nu are o personalitate atât de puternică pentru a face lucrurile și mai dificile. Când sunt, însă, mai mărișori, unii copii refuză cu înverșunare să mănânce ceea ce le dai, mai ales produsele noi, și începeți să aveți probleme.

Ai putea crede că încăpățânarea sau răsfățul sunt principalele cauze ale refuzului copiilor de a încerca alimente noi, însă nu e neapărat așa. Introducerea acestora în rutina alimentară poate fi naturală pentru unii copii, dar pentru alții poate fi chiar traumatizantă. Și asta pentru că, dacă unora le place să încerce gusturi noi, alții se tem pur și simplu să iasă din zona de confort, adică suferă de neofobie.

Frica de ceva nou este foarte des întâlnită la copii și îi poate aduce pe adulți la disperare. Ce ai de făcut? În niciun caz nu trebuie să-l obligi să mănânce!

Neofobia apare în general în jurul vârstei de 2-3 ani și dispare după vârsta de 5 ani. Preferințele și aversiunile pentru anumite alimente variază de la un idivid la altul și sunt influențate de mai mulți factori precum disponibilitatea alimentelor, obișnuința, factorii economici, dar și factorii genetici.

Sunt studii care arată că bebelușii se nasc cu un instinct protector față de alimentele noi și de aceea cei mai mulți dintre ei refuză să le încerce și au nevoie de timp și de mai multe încercări pentru a le accepta.

Deși este o etapă trecătoare și nu are complicații, nu e rău să te consulți cu medicul pediatru, mai ales atunci când copilul are o dietă destul de restrictivă, pentru a evita apariția de carențe nutriționale ce pot duce la boli cardiovasculare și diabet de tip II.

Un studiu realizat de specialiști de la Institutul Național de Sănătate din Finlanda, de la Universitatea din Helsinki și de la Universitatea Tartu din Estonia arată că neofobia alimentară are un impact serios asupra calității dietei: subiecții, cu vârste cuprinse între 25 și 74 de ani, îngerau o cantitate mai mică de fibre, proteine și acizi grași mononesaturați, și o cantitate mai mare de grăsimi saturate și sare.

Se poate preveni neofobia? Sunt anumiți factori asupra cărora putem acționa în cadrul acestui demers. Puterea exemplului este cea mai eficientă, deoarece copiii învață în special prin imitarea adulților. Dacă vor observa la tine, ca părinte, anumite obiceiuri alimentare, el le va împrumuta și îți va ușura misiunea atunci când vine vorba de introducerea unor alimente noi în dieta sa. De asemenea, îi poți povesti lucruri interesante despre mâncare, despre gusturi.

Neofobia este o teamă derivată în cele mai multe cazuri dintr-o dietă săracă în gusturi, astfel că este bine să asigurăm copiilor un meniu variat, care să includă fructe, verdețuri, pește. Nu le oferiți mereu aceleași alimente, ci provocați-i cât mai devreme să experimenteze gusturi noi.

Pregătiți din când în când mâncăruri mai sofisticate, care combină diferite gusturi, ingrediente și texturi.

Când sunteți la masă, păstrați o atmosferă calmă, plăcută, fără elemente care sa va distraga atenția (televizor, telefoane, tablete, jucării).

Lăsați copiii, chiar și când sunt mici, să manevreze mâncarea, să experimenteze cu ea. Tentația lor de a duce lucrurile la gură este foarte mare și vor gusta tot ce au la îndemână. Curiozitatea este, deci, o bună armă contra neofobiei. Când sunt ceva mai mari, ia-i cu tine la cumpărături și implică-i în procesul pregătirii mesei, pentru a se familiariza cu alimentele.

Nu forța niciodată un copil să încerce un aliment sau o mâncare gătită. Nu-l pedepsi, nu-l șantaja și nu-l amenința pentru că nu vei obține nimic așa. Insistă, totuși, cu răbdare și respect, explicându-i de ce ar fi bine să încerce și folosind puterea exemplului. Nu renunța din prima sau a doua încercare, pentru că psihologii spun că acceptarea unui aliment poate avea nevoie și de 10-15 încercări.

În timpul sarcinii este important ca mama să aibă o dietă variată și sănătoasă pentru că substanțele nutritive și chiar gusturile ajung la copil prin lichidul amniotic. Începând din al doilea trimestru de sarcină se dezvoltă papilele gustative ale fătului, iar acesta începe să experimenteze diferite senzații.

În timpul alăptării, laptele matern își schimbă gustul în funcție de alimentația mamei, astfel că bebelușul va fi predispus să le accepte mai ușor când veți începe diversificarea.

 

Sursa: copilul.ro; kp.ru

Adaugă comentariu