Odoraș.

Odoraș.

Linex

Află ce au povestit artistele despre experiența lor de alăptare

Află ce au povestit artistele despre experiența lor de alăptare

Organizația Mondială a Sănătății recomandă continuarea alăptării și după vârsta de doi ani a bebelușului. Cu toate acestea puține sunt societățile care sprijină cu adevărat proaspetele mămici prin programe naționale sau prin legislație. Uneori intervin vedetele care încurajează femeile, prin exemplul personal, să nu renunțe și să încerce să alăpteze cât mai mult timp, scrie totuldespremame.ro

Atât în străinătate, cât și în România persoanele publice au devenit tot mai deschise în a-și povesti experiențele legate de alăptare.

Alanis Morissette

Alanis Morissette, una dintre cele mai cunoscute cântărețe din Canada, mamă a trei copii a ales să apară pe coperta revistei Health alăptându-și ultimul său bebeluș. Vedeta a spus că a vrut să facă acest lucru pentru că ”iubește atât de mult mamele”

Cântăreața care a devenit celebră cu piesa „Ironic” a vorbit și despre faptul că după nașterea primilor săi doi copii a experimentat anxietate, depresie și a avut idei de suicidare. După ce a adus pe lume al treilea copil ea spune că a simțit mai ales anxietate, dar a ajutat-o mult faptul că a alăptat.

„Odată cu alăptarea, nivelul de oxitocină crește vertiginos. Și cortizolul crește vertiginos pentru că încerci să protejezi copilul. O mamă devine un potențial tigru. Ai acești doi hormoni concurenți. Unul te face să fii treaz toată noaptea să-ți hrănești copilul, altul să dormi toată ziua când dorm. Cine naiba face asta? Nu cunosc nicio mamă care să spună: dorm când dorm ei”, a adăugat ea. 

Jenna Jameson

Actrița americană Jenna Jameson a declarat că una dintre cele mai mari realizări ale vieții ei este că a reușit să își alăpteze exclusiv copilul. „Aș dori să le spun tuturor mamelor care îmi scriu zilnic pe rețelele de socializare să le dau sfaturi pentru îngrijire cât de mult înseamnă pentru mine că ai încredere în recomandările mele”, a declarat ea.

Alyssa Milano

Alyssa Milano, una dintre cele mai cunoscute vedete din SUA, a povestit în nenumărate rânduri despre ce a însemnat pentru ea alăptarea. Ea i-a criticat pe cei care apostrofează femeile care alăptează în public. Alyssa i-a spus unui reporter care i-a cerut să comenteze această situație: ”Tu ai mânca sub o pătură?”

Mila Kunis

Despre alăptatul în public a vorbit și Mila Kunis. Ea a declarat că nu s-a sfiit niciodată să alăpteze în public, însă i-a fost rușine pentru asta. Într-un final și-a dat seama că nu contează decât ce crede ea și ce nevoi are copilul, nu ce cred alții despre acest lucru.

Adela Popescu

Adela Popescu, mamă a trei băieți, a vorbit de nenumărate ori despre cât de mult și-a dorit să alăpteze încă de când a aflat că a rămas însărcinată prima dată. ”Încă din clipa în care am rămas însărcinată am știut că vreau să nasc natural și să alăptez.”. Ea a spus că nici nu a lăsat copiii la bunici pentru că și-a dorit să alăpteze.

Sânziana Buruiană

Recordul absolut în România îl are Sânziana Buruiană care își alăptează fetele de aproape 7 ani fără întrerupere. Una dintre fiicele sale urmează să meargă la școală, iar cea mică doi ani. Vedeta le alăptează în tandem. „Chiar aș putea să intru în Cartea Recordurilor. Nu știu care a fost cel mai mare record, însă eu am deja șase ani și jumătate de alăptat neîntrerupt, pentru că mai întâi am alăptat-o pe Iza, foarte mult timp, iar apoi s-a născut cea mică și nu am făcut deloc pauză.

Sânziana Buruiană mai are mult până să doboare recordul mondial deținut de Nicole Mullen care și-a alăptat băiatul până la vârsta de 12 ani.

Share:

Articole recomandate