Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

O treime dintre femeile din R. Moldova nu au putere de decizie asupra propriei vieți sexuale și reproductive

O treime dintre femeile din R. Moldova nu au putere de decizie asupra propriei vieți sexuale și reproductive

O bună parte dintre femeile din Republica Moldova nu au putere de decizie asupra propriei vieți sexuale și reproductive. O treime dintre femei nu au autonomie sexual-reproductivă, ceea ce le sporește vulnerabilitatea sănătății. În comparație cu țările din Balcanii de Vest și din Parteneriatul Estic (care au o dezvoltare economică și socială similară), R. Moldova apare la finele listei, alături de Albania, în ceea ce privește ponderea femeilor abilitate să ia singure astfel de decizii, arată datele Raportului de țară în domeniul egalității de gen, scrie agora.md

Conform datelor disponibile ale Băncii Mondiale , ponderea femeilor din Republica Moldova în vârstă de 15-49 de ani (căsătorite sau într-o relație) care pot lua propria decizie cu privire la sănătatea sexual-reproductivă (pot refuza contactul sexual cu soțul sau partenerul dacă nu doresc; decid asupra utilizării contracepției și cu privire la propria asistență medicală) este de aproximativ 73%.

Mai puțin de jumătate dintre femeile de vârstă reproductivă din Republica Moldova folosesc metode contraceptive moderne. Această rată este și mai mică în rândul tinerilor. Rata de prevalență a contracepției (RPC) este de circa 53% pentru orice metodă utilizată și de 42% pentru metodele moderne. În ultimul deceniu, utilizarea contraceptivelor nu a crescut semnificativ.

Femeile cu un nivel de educație mai ridicat au mai multe șanse să folosească metode de contracepție, decât femeile cu un nivel mai redus. Aceste diferențe există atât în privința utilizării oricărei metode de contracepție, cât și în privința metodelor moderne de contracepție. Cele mai populare metode de contracepție sunt prezervativele, dispozitivele intrauterine și pastilele.

Nevoia nesatisfăcută de contracepție este asociată cu vârsta, statutul educațional, gradul de conștientizare cu privire la planificarea familială și nivelul salariilor.

 

Sursa foto: știri.md

Share:

Articole recomandate