Odoraș.

Odoraș.

Maternitatea Medpark

Benzina trece pragul de 30 de lei și 60 de bani. Prețurile afișate de ANRE

Benzina trece pragul de 30 de lei și 60 de bani. Prețurile afișate de ANRE

Carburanții se scumpesc tot mai mult. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță noile prețuri pentru miercuri, 25 mai. Astfel, benzina se scumpește cu 13 bani, iar motorina cu 1 ban, scrie tv8.md

Prin urmare, benzina va ajunge să coste la pompă 30 de lei și 60 de bani, iar un litru de motorină va costa 27 de lei și 11 bani.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) susține că, creșterea prețurilor la carburanți înregistrată în ultimele zile reflectă reacția burselor internaționale la cererea tot mai mare din partea pieței ucrainene și discuțiile intense din interiorul Uniunii Europene privind planurile de refuz total, până la sfârșitul anului curent, asupra importurilor de țiței și produse derivate din Federația Rusă.

În consecință, atât cotațiile Brent la țiței, cât și cotațiile Platts la motorină și în special la benzină au avut o creștere considerabilă pe parcursul săptămânii precedente, ajungând la un nivel maxim de 114 $/baril de petrol și 1194 $/tona de benzină.

Totodată, în ultimele zile se poate observa o ușoară scădere a cotațiilor internaționale, care pentru ziua de mâine se va reflecta la prețul de panou la motorină. Urmând logica mecanismului actual de stabilire a prețurilor, ANRE asigură consumatorii că în cazul stabilizării pieței și continuării diminuării în perioada următoare a prețurilor la bursele externe, curba respectivă va fi reflectată fidel și la stațiile de alimentare din țară.

Share:

Articole recomandate