Odoraș.

Odoraș.

Tedi

Mergi la un film animat gratuit împreună cu copilul tău

Mergi la un film animat gratuit împreună cu copilul tău

Un nou film animat, de această dată The Incredibles (Incredibilii), va fi proiectat gratuit la Chișinău, la data de 18 martie, ora 15:30, la Centrul Cultural Odeon ( str. M. Eminescu 55).

Evenimentul este organizat de studioul ,,Moldova-Film” cu susținerea financiară a Ambasadei Statelor Unite ale Americii, în cadrul programului ,,Învățăm și ne distrăm”. Din luna octombrie 2015 și până la 25 martie 2016, în cadrul programului, sunt prezentate proiecții de filme animate în limba engleză, cu subtitrări în limba română

Rezervări pentru grupuri de copii: 067 444 823
Dacă veniți cu familia (doi-trei copii) nu aveți nevoie de rezervare!

Intrarea este Liberă!

Descrierea filmului:

Mr. Incredible a fost supererou până când o serie de procese intentate de persoane salvate i-au forțat pe toți super-eroii să se înscrie în programe de protecție pentru a putea trăi vieți normale, sub anonimat. Acum, bărbatul este cunoscut ca Bob Parr și trăiește sub același acoperiș cu Helen, fosta Elastigirl, și cei trei copii ai lor, Violet, Dash si Jack. Lucrează ca specialist în asigurări, fiind stresat de șeful lui, care e întotdeauna cu ochii pe el, iar soția lui Mr. Incredible s-a străduit foarte mult să creeze o viață normala pentru familia ei, încercând în primul rând să-și ajute soțul să nu simtă nostalgia zilelor în care era încă super-erou. Cu toate astea, când i se oferă șansa să joace din nou acest rol, el acceptă numaidecât, căzând însă în capcana unui vechi inamic. Acum, întreaga familie trebuie să-i vină în ajutor pentru a-l salva atât pe el, cât și numeroase alte victime nevinovate.

Foto: media.comicbook.com

Share:

Articole recomandate