Începe toamna cu o mini vacanţă la NORD! Zece motive ca să mergi la un altfel de festival

Începe toamna cu o mini vacanţă la NORD! Zece motive ca să mergi la un altfel de festival

 

Două zile intense, o experiență autentică într-un loc de poveste și concerte cu artiști extraordinari de folk, etno, pop și rock. Două zile de celebrare a muzicii, spiritului și tradiției strămoșești. Asta te aşteaptă pe 9 şi 10 septembrie la DORfest.

Gândul Mâței, Daniel Bălan, Maria Iliuț, Gabriel Nebunu, Ansamblul Plăieșii, Vasile Iovu, Zebra Show şi alţii vor urca pe scena DORfest pe 9 și 10 septembrie.

Pe lângă asta vor avea loc o mulţime de ateliere, zone de yoga, citit și meditații, târg de artizanat și zonă gastronomică cu accente tradiționale, cât și moderne, show-uri de chinologie și zone de colectat doruri, toate sunt menite să-i facă pe locuitori și pe călători să aleagă raionul Edineț, localitatea Gordinești pentru petrecerea a două zile de poveste la un altfel de festival.

 

10 MOTIVE PENTRU A VENI LA DORFEST!

1. Vei fi înconjurat de natura specială a zonei Edineț care mai este numită si Elveția Moldovei. În zonă există rezervația naturală La Castel în care vei da peste păduri virgine, grote, peșteri și formațiuni stâncoase rare. Natura te invită să o vizitezi la DORfest!

 

2. Două zile de muzică faină – Gândul Mâței va aduce un rock autentic moldovenesc, Ansamblul Plăieșii va însufleți moșia cu voci masculine extraordinare, Maria Iliuț pune pe masă frumusețea tradițională, Daniel Bălan ne va vrăji cu vocea lui suavă.

3. Cutremurăm Nordul cu râsul nostru pentru că pe scenă urcă Zebra Show care vor aduce umorul autentic moldovenesc pe scena festivalului. Vezi un video mai jos. 

 

4. Vei trăi complet experiența naturii pentru că organizatorii au pregătit un DORmitor de vară plin de vise plăcute și atmosferă de poveste. Poţi merge la eveniment cu cortul!

 

5. Va avea loc cea mai mare petrecere cu RUG. Dansăm ca scânteile în foc după ce am stins toate dorurile. Ne aşteaptă o noapte albă plină de magie!

6. Vei avea ocazia să guști bunătăți de la bunicile DORfest care vor coace bucate tradiționale delicioase.

 

7. Oamenii mici sunt invitații de onoare la această ediție. Copiii vor avea parte de ateliere de pus în mișcare degețelele și imaginația, iar pentru spiritul vacanței va fi pus la punct un mini parc de distracții unde se vor bucura liberi de festival.

 

8. Toți iubitorii de yoga sunt chemați în veșnicia livezii Ciuhrii să respire și să se miște conștient alături de Nadejda Grosu. Vei putea lua o pauză de la agitația festivalului și să îți amintești ce gust are liniștea dinăuntrul tău.

9. Vei scotoci la cel mai aprovizionat târg din NORD. Produse tradiționale, autohtone, handmade, vintage și multe alte surprize te așteaptă să le iei acasă.

 

10. Nu vei avea timp să te plictisești pentru că pe lângă muzica de calitate se vor "coace" ateliere creative care vor pune la treabă oamenii mari și mici!

 

Festivalul va fi decorat cu lucruri reciclate din sat, așa că ai ocazia să descoperi obiecte ale străbunilor de care nici nu bănuiai. În plus, duminică va fi şi o zi a înfrățirii prin tradiție a 3 regiuni românești din Moldova, Ucraina și România. Ne distrăm și ne educăm în cultura tradițională! Pe 9 şi 10 septembrie vom învăța împreună că veșnicia începe la sat. NORD-ul te cheamă la #DORfest!

Bilete online, informaţii despre festival şi regulament: www.dorfest.md

Event pe facebook: http://bit.ly/DORfest2017

Foto: facebook.com/DORfest.md

 

Adaugă comentariu