Odoraș.

Odoraș.

Eubiotic

De ce e bine pentru copii să aibă mai puţine jucării

De ce e bine pentru copii să aibă mai puţine jucării

O cameră plină cu jucării nu înseamnă mai multă dragoste din partea părinţilor. Atenţia şi grija se măsoară în timpul frumos şi eficient petrecut în familie, iar mai puţine jucării, dar alese corect, îi vor face mult mai mult bine copilului.

Te-ai întrebat cumva de ce cele mai frumoase amintiri le avem de la ţară, de la bunici? Acolo unde prieteni ne sunt nu doar picii din mahala, ci şi animalele, copacii, plantele. Nu putem compara nici măcar parcurile din oraş, căci aici avem multe reguli şi “Nu-uri” la tot colţul. Psihologii spun că, adesea, în oraş creierul copiilor este privat de stimularea de care are nevoie, de aceea cei mici sunt mereu în căutare de jucării noi. Însă, de cele mai multe ori, cei mici se plictisesc de jucăria mult dorită (şi destul de scumpă) în foarte puţin timp. 

 

Care sunt beneficiile unui număr mai mic de jucării

- Mai puţine jucării îl ajută pe copil să fie mai creativ. Vei observa că cel mic va începe să folosească obiectele din jur pentru a crea jocuri noi, nu va avea nevoie neapărat de jucării sofisticate, iar asta îi va dezvolta creativitatea.

- Mai puţine jucării îl ajută să fie mai atent. Dacă va avea multe jucării, atenţia lui nu se va reţine prea mult asupra uneia, căci toate îl vor stimula şi atrage.

- Mai puţine jucării îl ajută să dezvolte abilităţi de comunicare. Piciul va socializa mai mult şi va crea legături noi de prietenie, nu va rămâne doar în universul său plin de jucării, roboţei ş.a.

- Mai puţine jucării îi va potenţa interesul pentru alte lucruri importante – lectură, ajutarea părinţilor la activităţi de familie, sport şi petrecerea timpului în aer liber, desen, artă ş.a.

- Va învăţa să aprecieze mai mult lucrurile. Bineînţeles, copilul nu trebuie privat de mici plăceri şi jucării, dar totuşi, satisfacerea tuturor dorinţelor s-ar putea să îl facă mai puţin responsabil faţă de lucruri, în timp ce mai puţine jucării, dar mult dorite şi alese binegândit, îl vor face să le aprecieze mai mult.

- Veţi avea o casă mai curată şi mai organizată.

 

Ce jucării nu ar trebui să îi lipsească?

- Bicicletă/tricicletă, role, trotinetă, mingi de diferite dimensiuni – pentru o activitate fizică mai sporită;

- Jucării care pot fi ansamblate/dezasamblate; puzzle sau lego – care îi vor dezvolta creativitatea, memoria, logica şi abilităţile practice;

- Jucării care reprezintă fructe, legume, animale – va învăţa lucruri despre lumea înconjurătoare;

- Materiale pentru creaţie – plastilină, hârtie, creioane colorate etc.

- Jucării care imită activitatea celor maturi - gătit, reparat, construit etc. (pot fi utilizate în acest sens şi diferite obiecte pe care le aveţi la îndemână); dar şi figurine umane, mijloace de transport - în dependenţă de interesul celui mic;

- Jocuri cu litere şi cifre – prin joc va învăţa lucruri importante;

- Jucării muzicale (intensitatea sunetului cărora poate fi reglat) ş.a.

 

Ce faci când s-au adunat prea multe jucării?

Uneori te trezeşti că aveţi o casă plină cu jucării, fără a le fi cumpărat, cei dragi completând colecţia la fiecare vizită sau sărbătoare a copilului. Iată ce ai putea face, ca să-ţi simplifici viaţa, dar şi să-i laşi copilului plăcerea de a se bucura de ele:

- Roteşte – ascunde o parte din jucării şi lasă-l pe cel mic să le descopere peste câteva săptămâni, îi vor părea ca noi;

- Schimbă – organizaţi cu prietenii care au copii de aceeaşi vârstă, periodic, schimb de jucării - picii vor exersa astfel şi abilităţile de negociere;

- Donează – stabileşte împreună cu copilul tău jucăriile de care nu mai are nevoie, dar care ar bucura alţi copilaşi.

Nu uitaţi că cel mai frumos timp de joacă şi cele mai frumoase amintiri îi vor rămâne copilului în urma timpului petrecut cu oamenii – prieteni de aceeaşi vârstă, părinţi şi alţi oameni apropiaţi. Petreceţi timpul eficient cu ei, ajutaţi-i să descopere jocuri noi – uneori, cu ce au la îndemână – veţi fi scutiţi de crizele de isterie din magazine şi veţi avea o relaţie mai frumoasă şi un copilaş sociabil şi creativ.

Foto: Amazon.co.uk; Info: psiholog-copii.ro; www.suntparinte.ro

Share:

Articole recomandate